- Acasa
- Blog
- Bicicleta electrică – câteva aspecte la care să fii atent înainte de achiziție
Bicicleta electrică – câteva aspecte la care să fii atent înainte de achiziție
publicat in: Blog // publicat pe: 02.02.2022

Achiziția unei biciclete electrice este un moment important în viața oricărui pasionat de două roți. Confortul pe care ți-l oferă devine rapid indispensabil, încât vei ajunge să nu-ți poți imagina viața fără bicicleta electrică. Iar pentru că investiția e una destul de serioasă, e important să știi cum să alegi cea mai bună opțiune pentru tine.
Dacă în articolul precedent discutam despre istoricul bicicletelor electrice și tipurile existente pe piață, acum e momentul să intrăm și mai mult în detalii. Vom discuta despre criteriile de alegere, componente electrice ale bicicletelor, accesorii care să te ajute la drumuri lungi sau scurte, precum și despre câteva reguli de etichetă pe care trebuie să le respecți atunci când pedalezi. Până la urmă, alegerea unei biciclete electrice nu e treabă ușoară, dar îți garantăm că merită.
Iar dacă vei urma sfaturile noastre din acest articol, vei putea să-i indici Moșului bicicleta optimă pentru nevoile tale. 😅
Cuprins
Cum alegi bicicleta electrică potrivită pentru tine
Componente electrice la care trebuie să fii atent
Motorul
Bateria și încărcătorul
Controller
Reguli de etichetă pe bicicleta electrică
Cum alegi bicicleta electrică potrivită pentru tine
Așa cum îți povesteam și în articolul anterior, piața bicicletelor electrice s-a dezvoltat fenomenal în ultimii ani, iar clasele și stilurile au devenit tot mai diverse. De altfel, orice tip de bicicletă clasică poate fi concepută și în variantă electrică.
Din acest motiv, alegerea unei biciclete potrivite trebuie să înceapă de la nevoile tale. Înainte de a „cântări” opțiunile disponibile, răspunde la câteva întrebări esențiale în procesul de alegere:
1. Cine va folosi bicicleta?
Cumperi bicicleta pentru tine, pentru un copil sau poate pentru soția ta? E important să ai în vedere înălțimea persoanei ce va folosi bicicleta, pentru a te asigura că aceasta va ajunge la pedale corect și se va putea bucura de experiență.
Dacă nu știi cum se calculează dimensiunea potrivită a bicicletei în funcție de înălțime, există calculatoare online care să facă asta pentru tine. Tu doar introduci detaliile și vei primi recomandări potrivite pentru înălțimea ta (e disponibil doar pentru adulți).
2. Unde vei depozita bicicleta?
Atunci când alegi dimensiunea bicicletei, e important să te gândești și la spațiul unde o vei depozita. Bicicletele cu roți mici (20 inch) sunt mult mai ușor de depozitat, precum și de urcat pe scări, dacă locuiești la bloc. Ba mai mult, unele dintre ele sunt pliabile, așa că ocupă mai puțin spațiu.
Bicicletele cu roți mari, cum ar fi cele de 28 de inch, îți oferă alte beneficii, cum ar fi viteza de deplasare mai mare, poziționarea și posibilitatea de a monta un portbagaj.
3. La ce voi folosi respectiva bicicletă electrică?
Ce activități realizezi de obicei cu ajutorul bicicletei? În funcție de răspunsul la această întrebare, vei putea să alegi stilul potrivit ție:
• Pentru navetă sau plimbări : o bicicletă de oras echipata cu aparatori si portbagaj te va ajuta să ajungi mai rapid și mai puțin obosit la muncă, la grădinița copilului sau oriunde te poartă pedalele, precum SPECIALIZED Turbo Vado SL 4.0 EQ - Dove Gray/Acid Lava/Cast Black Reflective.
• Pentru expediții prin păduri și pe terenuri accidentate: Mountain Bike în varianta electrică e potrivită pentru zonele mai puțin line pe care vrei să le pedalezi. Acestea sunt caracterizate de puterea și autonomia mai mare, care îți permit să te plimbi în voie; modelul SPECIALIZED Turbo Levo SL Comp Carbon - Flo Red/Black iti va satisface toate nevoile.
• Pentru aventuri urbane și puțin off-road: bicicletele electrice trekking sau hibrid sunt o variantă pentru aventurierii cumpătați. Dacă mergi cu bicicleta prin oraș însă ți-ar plăcea să explorezi și zone ceva mai „sălbatice”, o bicicletă precum SPECIALIZED Turbo Vado 5.0 Black/Black/Liquid Silver se va adapta perfect ambelor situații.

4. Care e nivelul de efort pe care îl poți realiza/vrei să îl realizezi la pedalat?
În funcție de forma ta fizică și de scopul pentru care iubești să pedalezi, poți opta pentru o bicicletă electrică cu pedalare asistată sau pentru una cu putere constantă.
În cazul bicicletelor cu pedalare asistată (pedelec), motorul intră în funcțiune doar după ce ai început să pedalezi. Cu alte cuvinte, acesta are rolul de a te ajuta să mergi mai rapid sau să menții viteza cu un efort mai mic. Majoritatea bicicletelor cu asistență la pedalare oferă posibilitatea de reglare a nivelului de putere în funcție cu nivelul pedalării, așa că nu există posibilitatea să „ți-o iau pedalele înainte”.
Motoarele cu putere constantă, în schimb, funcționează ca un motor convențional – odată activate, ele generează putere, fie că tu pedalezi sau nu. De cele mai multe ori, sistemul e similar cu o manetă de accelerație montată pe ghidon sau un buton de ON/OFF. Acestea te scutesc de efort, însă trebuie să fii atent la reglementările naționale, fiindcă în funcție de viteza maximă pe care o ating s-ar putea să ai nevoie de permis sau aprobări speciale.
Mai nou, bicicletele electrice care apar pe piață în ultimii ani îmbină cele două sisteme, oferindu-ți libertate de alegere. Astfel, vei putea să folosești atât asistența la pedalare, cât și modul „throttle” care funcționează autonom de activitatea ta.
5. Care este bugetul pe care îl aloci acestei achiziții?
Unul dintre avantajele creșterii popularității bicicletelor electrice este acela că există opțiuni pentru orice buget. Sigur că performanța este adaptată price range-ului, însă probabil nici nu ai nevoie de un e-bike de performanță. Prețul final al unei biciclete electrice depinde, în mare parte, de performanța bateriei. Dacă îți dorești un e-bike cu autonomie mai mare, vei avea nevoie de un buget mai consistent.
În principiu, vei găsi pe piață biciclete de la 500$, dar și peste 10.000$ pentru variante high-end. Ca medie însă, o bicicletă cu autonomie ok și piese de la producători de încredere poate fi achiziționată incepand cu 2000$.
Este mult, este puțin?
Doar tu poți stabili asta, în funcție de ce îți dorești de la bicicletă și fondurile de care dispui. ![]()

Componente electrice la care trebuie să fii atent
La prima vedere, bicicleta electrică nu e altceva decât o... bicicletă. Acestea arată foarte asemănător, așa că s-ar putea să te întrebi de ce ar fi e-bike-ul o variantă mai bună.
Ei bine, pe lângă cele două roți, pedale, coarne și ghidon, o bicicletă electrică mai are câteva componente: motor, baterie, senzori de viteză și chiar și display. Acestea fac o bicicletă clasică să devină electrică și, astfel, transformă experiența mersului pe două roți.
Să vedem însă la ce trebuie să fii atent pentru fiecare componentă în parte!
Motorul
După cum probabil îți poți imagina, motorul este cea mai importantă componentă a unei biciclete electrice. Cu cât acesta este mai puternic, cu atât mai ușor îți va fi să parcurgi drumurile dificile sau să prinzi viteză la plecare din loc.
De regulă, recomandăm să cauți e-bike-uri ce au în componență un motor de la un brand recunoscut în domeniu, cum ar fi Brose, Bosch, Shimano sau Yamaha. Deși sunt puțin mai costisitoare pentru buget, ai siguranța că acestea sunt proiectate după cele mai înalte standarde. În plus, vei găsi rapid piese de schimb atunci când acestea sunt necesare, ceea ce reprezintă un avantaj major față de variantele no name si iti poti face diagnoza si update soft la ele la SupremeBikes.
Tot în ceea ce privește motorul, e important să fii atent unde este acesta poziționat. În prezent, majoritatea bicicletelor vin cu unul din următoarele trei amplasări: motorul pe butucul din față (front hub), pe cel din spate (rear hub), sau plasament central (mid-drive). ![]()

Sursă: evelo.com
Fiecare dintre cele trei variante prezintă avantaje și dezavantaje, însă, în linii mari, cele mai populare sunt cele cu motorul mid-drive. Spre deosebire de sistemele poziționate în cadrul roților, acesta păstrează echilibrată greutatea bicicletei, ceea ce oferă o manevrabilitate mult mai mare. Iată un tabel comparativ pentru a-ți face o idee mai clară:
Tipul motorului
|
Motorul cu plasament central (mid-drive)
|
Motorul cu plasament pe butucul din față/spate (front/rear hub)
|
Avantaje
|
✔ Perfect pentru bicicletele de munte;
✔ Înlocuire ușoară a componentelor;
✔ Tracțiune optimă;
✔ Centrul de greutate este menținut;
✔ Sistem relativ ușor.
|
✔ Perfect pentru bicicletele de oraș;
✔ Înlocuire ușoară a componentelor;
✔ Uzură normală pe transmisie;
✔ Disponibil pe biciclete electrice ieftine.
|
Dezavantaje
|
❌ Uzură mare pe transmisie;
❌ Mentenanță motor complicată;
❌ Posibilități limitate de upgrade.
|
❌ Centru de greutate compromis;
❌ Drapează ușor (mai ales cel de cu plasament pe față);
❌ Sistem greu;
❌ Posibilități limitate de upgrade;
❌ Anvelopa nu poate fi înlocuită.
|
Bateria și încărcătorul
Următoarea componentă la care merită să fii atent este bateria bicicletei. Așa cum îți menționam și mai înainte, calitatea acesteia determină în mod decisiv și prețul de vânzare.
Bateriile disponibile pe bicicletele electrice moderne sunt, de obicei, din litiu-ion. De cele mai multe ori ele sunt amplasate în țeava inferioară a cadrului, așa că nu sunt vizibile și sunt ferite de apă. Există însă și variante, mai ales la bicicletele mai ieftine, în care bateria este amplasată pe țeava interioară sau chiar în locul portbagajului.
Capacitatea medie a bateriei, pentru bicicletele cu performanță medie, este de 360 Wh (watt per oră). Variantele standard de baterii pentru bicicleta electrică sunt cele de 24V, 36V și 48V, însă vei găsi cu siguranță variante diverse în funcție de buget și producător.

Sursă: evelo.com
În ceea ce privește încărcarea, bateriile din litiu-ion se dovedesc destul de eficiente energetic. Acestea sunt asemănătoare cu cele folosite la laptopuri și telefoane, așa că procesul de încărcare este același. Conectezi încărcătorul la bicicletă, bagi în priză și... voila, bicicleta ta se încărcă.
În funcție de producător, o încărcare completă durează între două și șase ore. De asemenea, durata de viață variază între 800 și 1000 de cicluri de încărcare completă. Asta înseamnă aproximativ trei ani de navetă zilnică. Unii producători menționează că bateria poate rezista până la 2000 de cicluri de jumătate de încărcare, ceea ce înseamnă că nu aștepți ca acesta să se descarce de tot.
Odată ce bateria „moare” sau își pierde capacitățile, ea poate fi înlocuită destul de simplu cu una nouă.

Sursă: evelo.com
Trebuie să știi totuși că autonomia unei biciclete electrice depinde nu doar de capacitatea bateriei, ci și de alte considerente: viteza pe care o atinge, greutatea biciclistului, nivelul de asistență ales și tipul traseului parcurs. De regulă, aceasta variază între 16 și 90 km.
Controller
Deși mai puțin analizat față de componentele anterioare, controllerul este cel care pune, la propriu, bicicleta electrică în mișcare. Acesta este „unitatea centrală” a unui e-bike, de unde vin și pleacă toți conductorii electrici. Cu alte cuvinte, toate echipamentele – senzorul de pedalare, accelerația, bateria și motorul – trec prin această componentă mică, dar extrem de importantă. ![]()

Sursă: evelo.com
Anvelope
E important ca anvelopele cu care este echipată bicicleta ta electrică să fie adaptate activităților pe care le realizezi:
• Bicicletele electrice de oraș au de obicei anvelope mai înguste, netede și ușoare, dar pot fi tricky pe drumurile accidentate sau în zilele ploioase;
• e-MTB-urile au anvelope mai mari și cu crampoane mai mari, însă acestea te vor încetini și se vor uza dacă circuli pe suprafețe lungi cu asfalt. Fiindcă anvelopele sunt elementul de interfață între puterea motorului și sol, ele trebuie să fie cât mai calitative dacă îți dorești performanță, siguranță și autonomie optime.
Partea bună este că în shopul Supreme Bikes vei găsi anvelope speciale pentru e-bike-uri, așa că nu ai de ce să îți faci griji.

Reguli de etichetă pe bicicleta electrică
Acum că am parcurs informațiile mai „tehnice” despre bicicleta electrică și știi la ce să te uiți atunci când faci research, e momentul să trecem puțin și prin regulile „de bune maniere” în trafic.
Probabil că le cunoști deja, mai ales dacă ai deja o bicicletă clasică cu care circuli. Totuși, niciodată nu strică o împrospătare a memoriei, nu-i așa? Dacă preferi varianta video a acestor informații, iată-le aici:
1. Informează-te corect
Înainte de a face prima tură cu bicicleta electrică, informează-te care sunt reglementările pentru acestea în zona în care locuiești. Vezi dacă orașul are piste speciale pentru bicicliști sau dacă va trebui să parcurgi traseul pe stradă. Așa cum îți povesteam și aici, în funcție de clasa în care se încadrează bicicleta ta, va trebui să respecți reguli speciale. Cel mai bine este să discuți asta cu specialiști din orașul tău (dacă ești din Timișoara, servus!), pentru că aceștia sunt cu siguranță conectați la noutățile din domeniu.
2. Fii cât mai vizibil
Asta nu înseamnă că trebuie să mergi pe stradă ca un brad împodobit, însă e important ca bicicleta electrică să fie echipată cu lumini iar tu să porți o îmbrăcăminte cu accente reflectorizante. Mai ales dacă mergi cu bicicleta seară, acestea te vor ajuta să fii văzut de către ceilalți participanți la trafic și astfel să eviți accidentele.
3. Fii respectuos
Trebuie să iei în considerare că atât pietonii, cât și șoferii sunt obișnuiți mai degrabă cu bicicletele clasice decât cu cele electrice. Așadar, nu se vor aștepta să poți atinge viteze prea mari.
E important să respecți spațiul fiecărui participant la trafic, iar dacă e cazul, să te faci remarcat atunci când îi depășești. În cazul în care mergi pe stradă, asigură-te întotdeauna că cei din mașină văd mișcările pe care urmează să le faci.
Pe lângă aceste trei mențiuni, am mai adăuga una: îngrijește-ți constant bicicleta electrică. Până acum am vorbit despre respectul față de ceilalți participanți la trafic și grija față de tine, însă și bicicleta merită același „tratament”. Pentru o funcționare optimă, mentenanța e-bike-urilor trebuie să fie realizată în mod regulat, de preferat de către cineva autorizat. La Supreme Bikes, de exemplu, oferim service pentru bicicletele electrice și, de asemenea, comercializăm o gamă variată de accesorii.
Parcă sunt mai line drumurile atunci când știi clar unde trebuie să ajungi. Iar pentru că ai avut răbdare și determinare să citești până aici, acum ești pregătit de achiziție. Știi ce este un e-bike și cum funcționează din primul articol din serie, iar acum ai aflat la ce componente trebuie să te uiți cu atenție sporită. Tot ce-ți mai rămâne acum e să începi căutarea bicicletei electrice potrivite pentru tine. Noi îți urăm spor și, dacă ai nevoie de ajutor, suntem la un click distanță!